Se deschid restaurantele? Astăzi se decide ce vor face românii
Astăzi românii vor afla dacă vor putea să ia masa la restaurant în curând sau dacă vor putea merge la cinematograf. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă discută astăzi ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor.
Anunţul a fost făcut marţi de premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres. Premierul a precizat că vor fi dezbătute mai multe subiecte: completarea hotărârii de guvern privind starea de alertă, pentru a introduce anumite reguli de desfăşurare a campaniei şi baza pentru ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente cu regulile sanitare de desfăşurare a campaniei şi de desfăşurare a zilei votului; reluarea activităţii în teatre, cinematografe; reluarea activităţii în restaurante din spaţii închise.
„Mâine vom avea o întâlnire la ora 15,00 şi cu reprezentanţii industriei ospitalităţii, care a fost solicitată de cele 4 organizaţii profesionale din domeniu. Vom ţine cont şi de punctul lor de vedere, astfel încât să luăm o decizie care, pe de-o parte, să permită reluarea unor activităţi importante din viaţa culturală, reluarea activităţilor economice în spaţii închise de tip restaurant, dar, pe de altă parte, să şi reducem la maxim riscul de răspândire a virusului”, a declarat Ludovic Orban.
OMS: „Răspândirea epidemiei de coronavirus a început să încetinească”
Cele mai recente date săptămânale publicate marți de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată o încetinire a răspândirii epidemiei în majoritatea regiunilor, mai ales pe continentul american, informează Agerpres.